Te-aş întreba, de-i cu putinţă,
O, Doamne plin de îndurare,
de ce atâta suferinţă
există-n lumea asta mare?
De ce aleargă pământenii
spre Iad şi nu spre Ţara sfanta
Cu moartea-i veche de milenii
Si ea pe nimeni nu-nspăimântă?
De ce iubirile curate
au suferit întotdeauna
în lumea plină de păcate
şi tot de spini le-a fost cununa?
De ce domneste bogăţia
pe orice plai din orice ţară
Când tu ne-ai dat împărăţia
cu-a cerului întreg comoară?
De ce când Adevărul strigă
oprindu-se la câte-o poartă
pe mulţi minciuna îi câştigă
şi către Iad mereu îi poartă?
De ce în lume propăşeşte
acela care varsă sânge?
Când ochiul Tău spre el priveşte,
ah, inima nu Ţi se frânge?